Cutremur pe piaţa asigurărilor. Se reface modul de calcul al RCA

FreshNews

ASF a avertizat asigurătorii că, în cadrul controalelor care au loc luna aceasta, se va urmări dacă au fost remediate deficienţele, în caz contrar urmând să fie sesizat Consiliul Concurenţei
Consiliul ASF a aprobat modificarea Normei nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă prin eliminarea prevederii conform căreia tarifele de primă pot conţine reduceri comerciale până la un nivel maxim de 10%, scrie curierulnational.ro

Problemele identificate de Autoritatea de Supraveghere Financiară la asigurătorii care operează în piaţa asigurărilor auto a determinat instituţia să ia o serie de măsuri, cerându-le acestora să refacă modul de calcul al poliţei RCA şi avertizându-i că, în cadrul controalelor care au loc luna aceasta, se va urmări dacă au fost remediate deficienţele, în caz contrar urmând să fie sesizat Consiliul Concurenţei. 

„În urma notificărilor primite de la asigurători privind schimbarea tarifelor de primă au fost identificate probleme în ceea ce priveşte corectitudinea calculului actuarial ce a stat la baza stabilirii nivelului acestor prime, astfel încât a fost solicitată, în anumite cazuri, refacerea acestor calcule. În cadrul controalelor care se desfăşoară la asi­gurători pe parcursul lunii decembrie va fi urmărit modul de calcul al primelor RCA şi, în cazul în care se vor constata încălcări ale prevederilor legislaţiei aplicabile, ASF îşi rezervă dreptul de a sesiza şi Consiliul Concurenţei”, a informat ieri ASF, precizând că modificarea Normei nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă prin eliminarea prevederii conform căreia tarifele de primă pot conţine reduceri comerciale până la un nivel maxim de 10% a fost deja aprobată de Consiliul ASF. 

La începutul acestei luni, Autoritatea de Supraveghere Financiară anunţa că va demara, din această lună, o serie de verificări la asigurători pentru a verifica motivele care au dus la creşterea RCA faţă de perioadele precedente.