Se întoarce căldura: Prognoza meteo pe săptămâna viitoare


meteo

FreshNews

Pentru următoarele trei zile, meteorologii anunţă o încălzire treptată a vremii, ajungându-se la maxime de 30 de grade Celsius.
- Duminică-
Vremea se va ameliora ca aspect şi se va încălzi uşor în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi ploi slabe doar izolat, în nord-estul ţării şi la munte. Dimineata, pe arii restrânse în zonele joase, va fi ceaţă. Vântul va mai avea răbufniri pe litoral şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 de grade în nordul Moldovei şi 27 de grade în Lunca Dunării.
În Bucureşti, vremea va deveni predominant frumoasă şi se va încălzi şi în Capitală. Cerul va fi variabil, iar vântul nu trece de moderat. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, normal pentru data din calendar.
- Luni -
Vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească uşor, vom avea parte practic de o vreme de început de vară. Cerul va fi variabil, aşadar soarele va fi foarte generos mai ales în primele ore ale zilei şi abia noaptea în regiunile vestice şi nord-vestice se înmulţesc norii, dar numai cu totul izolat vor fi condiţii pentru ploi slabe, de scurtă durată. Izolat, dimineata, vor mai fi condiţii de formare a ceţii. Vântul va mai avea intensificări temporare în Banat, în sudul Crişanei precum şi în Moldova şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 grade în nordul litoralului şi 29 de grade în Banat.
În Bucureşti, vremea va fi frumoasă, cu cerul variabil şi vânt ce va adia plăcut. Până după-amiază e foarte plăcut şi din punct de vedere termic, mercurul urcă în termometre la maxime de 26...27 grade C.
- Marţi-
Vremea continuă să fie predominant frumoasă şi caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, doar prin vest şi nord-vest sunt ceva înnorări şi doar izolat sunt posibile averse slabe. Dimineaţa vor mai fi condiţii de ceaţă în zonele joase. Vântul va sufla cu intensificări temporare atât în vest, cât şi în estul ţării. Temperaturile maxime pleacă de la aproximativ 22 de grade pe litoral şi ajung la 30 de grade în Dealurile de Vest.
În Capitală, vremea se va menţine frumoasă şi va deveni uşor mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, iar termometrele vor arăta la umbră 27...28 de grade.
Şi în a doua parte a săptămânii ne bucurăm de vreme frumoasă şi mai caldă decât în mod normal în a doua decadă a lunii septembrie. Cerul va fi variabil, dimineţile vor fi char însorite în bună parte a ţării şi ploi slabe, izolate, se vor semnala trecător în zonele montane, iar la sfârşitul săptămânii creşte probabilitatea de apariţie a ploilor în vest şi în nord-vest şi bineînţeles ceaţa rămâne de interes în zonele joase dimineaţa şi noaptea.