5 trucuri ca să te exciţi. Ce să-ţi facă dacă n-ai chef de o partidă

FreshNews

Sex. 5 trucuri ca să te exciţi. Ce să-ţi facă dacă n-ai chef de o partidă
Dacă te ia prin surprindere şi face anumite gesturi pasionale s-ar putea să te "aprinzi" mult mai repede decât ai crede că este posibil.
De exemplu, nu ţi s-ar părea excitant un scenariu de genul: el vine şi te cuprinde pe la spate, lipindu-te de un perete timp în care îţi cuprinde sânii, te mângâie peste tot şi coboară apoi în zona intimă stimulându-ţi clitorisul?

Ai văzut, trebuie doar să ştie ce trebuie să facă, iar tu îl poţi ghida astfel încât să fie totul mult mai incitant.
Descoperă cinci trucuri care vă excită şi pot fi un început bun pentru o partidă de sex reuşită:

1. Sărutul franţuzesc făcut cum scrie la carte


French kiss sau sărutul franţuzesc vă poate aprinde toate simţurile dacă este făcut cum trebuie. Iată un filmuleţ pe care nu strică să-l vizionaţi împreună. Chiar dacă crezi că eşti maestră în ale sărutului franţuzesc nu strică niciodată să te perfecţionezi.

2. Un masaj senzual


Este relaxant după o zi istovitoare de muncă, însă poate să-ţi incite simţurile dacă iubitul tău ştie cum să te atingă. Foloseşte un ulei aromat şi spune-i să se concentreze pe umeri, spate, gât şi interiorul coapselor. Nici sărutările pasionale pe gât sau spate nu ţi-ar fi indiferente. 


3. Îmbrăţişări pătimaşe îmbrăcaţi


Un preludie extrem de excitant este acela în care nu scapi de haine foarte rapid, în special în serile în care simţi că nu prea ai avea chef de sex. Cum pofta vine mâncând, vorba proverbului, dacă vă îmbrăţişaţi, sărutaţi şi vă dezmierdaţi unul pe celălalt cu siguranţă că te vei simţi excitată. Mişcările sexuale făcute cu hainele pe tine pot să fie ceva extrem de excitant. 


4. Eşarfa la ochi


Folosiţi o eşarfă pe care iubitul tău să ţi-o lege la ochi. Acest ritual completat de sărutările lui pasionale îţi va aprinde toate simţurile.


5. Sex oral


Îi poţi transmite că ai nevoie de preludiu - mângâieri, sărutări, îmbrăţişări - înainte de sexul oral propriu-zis. Dacă simţi că se grăbeşte să ajungă în partea de jos, trage-l uşor cu mâinile spre tine, sărută-l şi dă-i de înţeles că ai nevoie de puţină "încălzire" înainte. De asemenea, atunci când ajunge în zona vaginală, foloseşte-ti mâinile pentru a-i ghida capul sau a-l tempera atunci când ţi se pare că se grabeşte. Mişcă-ţi coapsele mai aproape de capul lui, dacă simţi că stă cu capul prea departe. Ajută-te întotdeauna de trupul tau pentru a-l ghida in timpul sexului oral, dar fă-o subtil, pentru a nu pune presiune pe el!